Dragomir: „Nu-l voi susține pe Popescu la alegerile de la FRF, pe Porumboiu nu știu cine l-ar învinge”

Dragomir:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu îl va susține pe Gheorghe Popescu la președinția FRF, pentru că acesta va falimenta federația, precizând totodată că Adrian Porumboiu ar fi invincibil dacă ar candida la alegeri.

„El îmi pune tălpi, dar e dreptul lui. Dacă vom conlucra, e normal să-l sprijin pentru binele fotbalului românesc, dar nu-l voi sprijini în alegeri. Eu eram una dintre piesele importante la alegeri pentru Gică Popescu, vă garantez eu, indiferent ce-i spun alții. Eu eram o piesă puternică pentru oricine candida la președinția federației, în primul rând vocală. Eu, știind atâtea lucruri, sunt periculos de bun la televiziune. Sunt de temut cel puțin în dialog cu oricine. Eu nu pot să influențez, dar pot să ajut. Eu aș dori să influnețez alegerea mea, dar nici asta nu pot. De asta a ajuns țara în halul ăsta, pentru că am pus numai frați, cumnați și surori. Ca să ai un post de răspundere, trebuie să stai măcar un an lângă cel care conduce să vezi cu ce se mănâncă. Vi se pare ușor să conduci Liga Profesionistă de Fotbal sau Federația Română de Fotbal? El nu a rezistat la UEFA șase luni. Eu nu vorbesc urât acum, nu vreau să fac un caz din asta. Eu am spus că nu îl voi sprijini la alegeri, îi doresc succes”, a declarat Dragomir.

Oficialul ligii fusese de acord să-l susțină pe Gheorghe Popescu la președinția FRF, doar la rugămintea actualului șef al federației, Mircea Sandu, și a fostului impresar Ioan Becali: „Eu nu voi mai susține pe nimeni la alegerile de la FRF. S-a detașat de mine. Eu l-am apreciat, cel puțin ca sportiv, a fost un mare sportiv. Dar este ultima dată când mai vorbesc despre această problemă. Nu-l voi susține, dar nici nu-i bag bețe în roate, pentru că nu am niciun interes. De ce l-am acuzat eu pe Gică Popescu? Că vrea să falimenteze FRF? Asta nu e o acuzație, e o stare de fapt. Atâta timp cât l-am simțit aproape, îl susțineam și pentru faptul că sunt prieten cu Giovanni Becali. Iar pentru Becali și pentru președintele Mircea Sandu, care mi-a spus să-l susținiem pe Gică Popescu… Sunt vechi prieteni ai mei și normal că țin cu ei. Dar dacă am văzut că pe față Gică Popescu vrea schimbarea mea înseamnă că ar trebui să fiu schizofrenic să dau apă în deșert dușmanului care vrea să bage cuțitul în mine. Eu nu-i fac niciun rău, îl apreciez, dar cu asta am terminat”.

Dumitru Dragomir a precizaat faptul că, în cazul în care va candida la președinția FRF, fostul arbitru Adrian Porumboiu ar fi invicibil în această cursă, lăsând să se înțeleagă că ar fi mai potrivit decât Gheorghe Popescu. „Porumboiu e un om care a reușit, a fost extraordinar. A fost unul dintre primii 5-6 arbitrii. De corectitudine mai al naibii decât ăsta nu știu dacă au fost alții în țară. Ca manager, este diabolic. Dacă ar concura nu văd cine l-ar bate. Dar nu știu dacă va concura, nu am vorbit cu el. O să-l întreb într-o bună zi”, a mai spus șeful ligii.

Dumitru Dragomir a făcut aceste declarații după ce Gheorghe Popescu, candidat la alegerile de anul viitor pentru președinția FRF, a afirmat că ar fi potrivită și o schimbare a conducerii LPF, în condițiile în care federația va avea un nou lider după ce președintele Mircea Sandu a anunțat că nu își va păstra funcția.

Dragomir și fostul președinte al FC Național, Gino Iorgulescu, vor candida la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) în cadrul alegerilor programate la 14 noiembrie.

Actualul șef al LPF a fost reales la 16 noiembrie 2009. El este președintele LPF din 1996, fiind reales în această funcție în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, și în noiembrie 2005.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Ar fi o lovitură de proporții! Elon Musk se gândește să cumpere un club de fotbal legendar
Ar fi o lovitură de proporții! Elon Musk se gândește să cumpere un club de fotbal legendar
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Clinton N’Jie, absent din cantonamentul Rapidului din Dubai! Ce se întâmplă cu vedeta adusă de Șumudică în Giulești
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Afecţiunea provocată de schimbările bruşte de temperatură. Cum ne afectează psihic vremea instabilă
Afecţiunea provocată de schimbările bruşte de temperatură. Cum ne afectează psihic vremea instabilă
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
Lovitură devastatoare pentru Călin Georgescu. Anunțul oficial al procurorilor a venit azi, 7 ianuarie
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cu probleme de management în Doneţk, câteva zeci de ucraineni au dezertat în timpul instrucţiei în Franţa
Cu probleme de management în Doneţk, câteva zeci de ucraineni au dezertat în timpul instrucţiei în Franţa
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×